CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 

Politica

19 Aprilie 2012
  404
 6
Va redau mai jos transcrierea a doua declaratii facute in emisiuni de televiziune de catre Primul Ministru, respectiv Presedintele Romaniei, i-a provocat preşedintele PSD pe cititorii blogului blogponta.wordpress.com. "Deoarece evident ca cele doua afirmatii nu pot fi logic si rational
18 Aprilie 2012
  359
 0
De altfel, reprezentanţii Direcţiei de Utilităţi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti i-au informat pe administratorii de spaţii verzi şi pe reprezentanţii Administraţiilor Domeniului Public de sector cu privire la prevederile hotărârii şi a solicitat aplicarea măsurilor
18 Aprilie 2012
  356
 0
La intalnire au participat secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, chestorul principal Petre Toba, precum si reprezentanti ai autoritatilor responsabile de ordinea si de siguranta persoanelor. "Doresc sa va multumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordati pentru buna
17 Aprilie 2012
  353
 0
Decizia de eliberare din funcţie a fost semnată de şeful Guvernului. Blejnar a primit sarcina de a coordona activitatea departamentului de control al marilor averi. Conducerea ANAF va fi preluată de către Şerban Pop.
17 Aprilie 2012
  329
 0
"În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi pentru buna desfăşurare a evenimentelor dedicate finalei Finalei UEFA Europa League, eveniment care va avea loc la Bucureşti, după cum deja toată lumea ştie, în data de 9 mai. Atunci când
16 Aprilie 2012
  1196
 87
La fel ca şi în anii precedenţi, Ştefan Florescu a oferit 10.000 de pachete sociale conţinând alimente necesare preparării mesei tradiţionale de Paşte. Ceea ce a fost însă diferit faţă de alţi ani este faptul că în timp ce beneficiarii discutau cu Ştefan
8 Aprilie 2012
  362
 0
O zi încărcată de multe semnificaţii, cu multe tradiţii frumoase, şi în care foarte mulţi români îşi serbează ziua de nume. Aceeaşi zi, pentru creştinii catolici sau protestanţi semnifică prima zi de Paşti, Ziua Învierii, ziua în care încep
8 Aprilie 2012
  347
 0
Con­­clu­­zia îmbucu­­rătoare pentru edilul-şef a fost că medicii nu cer atenţii, iar serviciile oferite pacienţilor sunt din ce în ce mai bune. "Am cerut studiul acesta ca să vedem că nu muncim în gol. Asta mi-a certificat că lucrurile încep
6 Aprilie 2012
  2204
 0
Edilul şef s-a întâlnit, astăzi, la Spitalul Colţea cu personalul medical din cele 19 spitale administrate de primăria Capitalei. Oprescu le-a vorbit managerilor, directorilor economici, asistenţilor şefi şi şefilor de secţie despre soluţiile identificate de Municipalitate
5 Aprilie 2012
  2431
 0
Primarul general Sorin Oprescu a vorbit astăzi, la conferinţa de bilanţ după patru ani de mandat, despre acest proiect. "O să încep cu o remarcă: la începutul mandatului meu, acolo era doar o groapă. În trei ani am reuşit să ridicăm o Arena ce rivalizează cu marile
5 Aprilie 2012
  2448
 0
Despre acest proiect, edilul-şef a spus că este cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 20 de ani. "Aş vrea să fac doar următoarele precizări: la începutul mandatului meu, această lucrare, ca şi multe altele, era aproape blocată, nu erau terminate exproprierile, erau
5 Aprilie 2012
  2608
 4
"Aşa cum am anunţat de ceva timp, am aşteptat să văd modul în care Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a înţeles să repartizeze către autorităţile locale bani din Fondul de Rezervă. Potrivit legii nr. 500/2002 (art. 30 alin. 2), «fondul de rezervă bugetară la
5 Aprilie 2012
  3857
 0
Sorin Oprescu a vorbit despre investiţiile care s-au făcut în spitale, creşe, adăposturi şi locuinţe sociale, precum si in spălătoriile sociale. "Bucurestiul are de recuperat multi ani in care a fost prizonier in capcana incompetentei, indolentei, lacomiei, si a unui tip de gandire
5 Aprilie 2012
  3232
 6
Prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu va prelua interimar portofoliul Mediului. Laszo Borbelyl este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţile de avere. Procurorii anti-corupţie cer ridicarea imunităţii lui Borbely, care ar putea fi urmărit penal pentru
4 Aprilie 2012
  667
 2
"Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmăririi penale faţă de Borbely Laszlo, deputat
4 Aprilie 2012
  278
 0
DocumentaŢiile de urbanism referitoare la cele trei zone protejate - Vasile Conta, Pitar MoŞ Şi DorobanŢi - propun primele reglementări detaliate la nivel de parcelă, care să împiedice construirea de clădiri ce nu respectă specificul zonei prin regimul de înălŢime prea mare
3 Aprilie 2012
  407
 0
Mai exact, Primăria Municipiului Bucureşti vrea să protejeze imobilele monument istoric şi zonele aferente acestora. În documentaţie s-au elaborat primele reglementări detaliate la nivel de parcelă, care sa împiedice construirea de clădiri ce nu respectă specificul zonei,
2 Aprilie 2012
  939
 25
Astăzi după - amiază, Poteraş, însoţit de două echipe de paparazzi, plătite de el, s-a dus la Restaurantul "Casa Florescu". Acolo a stat doar 10 secunde pentru a fi fotografiat părăsind localul şi a da impresia că cei doi au fost la o discuţie, deşi Ştefan Florescu nu se afla
2 Aprilie 2012
  486
 2
Magistraţii au considerat că recursul faţă de arestarea preventivă pentru 30 de zile este nefondat. Deputatul Mihail Boldea le ceruse judecătorilor să nu-l trimită înapoi "în celula aia de patru metri pătraţi", alături de "un asasin, un proxenet şi un traficant de droguri".
2 Aprilie 2012
  487
 0
Un bloc va avea parter şi două etaje. "Acest proiect este cel mai de suflet din cei 12 ani de activitate ca primar. L-am pus la punct ca să fiu împăcat cu Dumnezeu. Iarna când noi stăm la căldură, aceşti oameni stau în frig în bordeie de pământ. M-a apăsat
ALTE ARTICOLE DIN ACTUALITATE
 
disclaimer.jpg
Inapoi
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
566949-teo-mireasa.jpg
566644-iulian-demeter.jpg
565291-badalau.jpg
562069-sefa-petrom.jpg
Inainte

"Sunt căsătorită cu Dumnezeu şi îi port copilul. Sfârşitul ...

O profesoară de la Academia Veteranilor din San Benito, Texas, a declarat că este căsătorită cu Dumnezeu şi îi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
Energy Holding
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
zein.jpg
Meteo cancan
starea vremii
termometru
13°C
min:11°
max:24°
Temperatura: 13°
Presiune: 982.05 mmhg
Umiditate: 100 %
Vant: 13 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
10 mai 2012
Loto 6/49:
48
1
46
2
32
26
Noroc:
5
0
3
4
6
2
5
Loto 5/40:
15
24
10
5
23
20
Joker:
8
18
17
6
30
+
5
Noroc Plus:
0
2
8
2
5
1
Super Noroc:
5
5
5
3
7
0
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
16 Mai 2012
Miercuri
EUR
4,4463
GBP
5,5669
USD
3,4987